Galerie foto | Harta site | Link-uri | Contact | 
 
Presa
Comunicate
Agenda
Arhiva 2010
Arhiva 2009
Arhiva 2008
Arhiva 2007
Arhiva 2006
Arhiva 2005
Arhiva 2004
Foto
 
 
 

Manifestarile de protest continua

Începând cu 1 iunie 2010, între orele 12.00-14.00, cele cinci mari confederaţii din România: Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian" au organizat şi vor organiza mitinguri de protest în fiecare judeţ, în faţa Prefecturilor.

Pe data de 3 iunie s-au desfasurat mitinguri în faţa Prefecturilor din judeţele:

Arad, Braşov, Caraş Severin, Harghita, Hunedoara, Prahova, Ialomiţa, Neamt, Maramureş, Mehedinţi, Olt, Satu Mare şi Sibiu.

În cursul celei de a treia zi de proteste au participat aproximativ 10.000 de sindicalişti numai de la CNS „Cartel ALFA".

Astazi, 4 iunie sunt programate mitinguri de protest în judeţele: Sălaj, Suceava, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea. La aceste acţiuni urmează să participe peste 4.500 de sindicalişti numai de la CNS „Cartel ALFA".

Ultima actualizare:4 Iunie 2010

Versiune printabilă