Galerie foto | Harta site | Link-uri | Contact | 
 
Presa
Comunicate
Agenda
Arhiva 2010
Arhiva 2009
Arhiva 2008
Arhiva 2007
Arhiva 2006
Arhiva 2005
Arhiva 2004
Foto
 
 
 

Sindicaliştii pot aprinde motoarele demnităţii şi speranţei salariaţilor

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" continuă să primească mesaje de susţinere din partea sindicatelor partenere. Vă reamintim că zilele trecute Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Republica Moldova şi-a exprimat "totalmente solidaritatea cu mişcările de protest declanşate de CNS Cartel ALFA".

"Există o şansă pentru sindicatele din România de a demonstra că acestea au în continuare capacitatea de solidaritate în numele cărora militează. Sindicaliştii sunt cei care pot aprinde motoarele demnităţii şi ale speranţei salariaţilor, care astăzi se văd mai umiliţi ca niciodată. Ei nu trebuie să devină victima incapacităţii Guvernului de a gestiona criza", ne transmit colegii noştri de la Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Republica Moldova.

Secretariatul regional Ticino şi Moesa al sindicatului UNIA, din Italia ne sprijină în lupta pentru menţinerea contractelor colective de muncă, a reducerii salariilor, a modificării Codului Muncii. "Criza economică nu poate fi un pretext pentru diminuarea salariilor, reducerea ajutoarelor sociale, eliminarea contractelor colective de muncă şi încălcarea regulilor Organizaţiei Internaţionale a muncii", sunt de părere colegii italieni.

Uniunea Sindicală Elveţiană îşi exprimă solidaritatea totală cu lucrătorii din România şi confederaţiile sindicale în lupta lor împotriva reducerii generale a salariilor şi pensiilor şi a încălcării drepturilor sociale şi a contractelor colective de muncă. "Criza nu ar trebui să fie un pretext pentru astfel de inacceptabile sacrificii impuse populaţiei în numele unei aşa zise solidarităţi sociale prin încălcarea violentă a tuturor regulilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii", ne transmit fraţii noştri elveţieni.

Confederaţia Generală a Muncii din Franţa, îşi exprima solidaritatea cu toate acţiunile sindicale din România. „Şi noi, ca şi voi, refuzăm ca lucrătorii să suporte costurile măsurilor de austeriate, în condiţiile în care responsabilitatea pentru producerea lor revine guvernanţilor", ne scriu colegii noştrii francezi. Secretarul general al Confederaţiei Generale a Muncii, Bernard Thibault afirmă: „Vă asigurăm de solidaritatea noastră şi sperăm că, împreună, să formăm o mişcare de rezistenţă care să protejeze drepturile lucrătorilor".

Ultima actualizare:8 Iunie 2010

Versiune printabilă