Rezoluţia Confederaţiei Internaţionale a Sindicatelor adresată G20 Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel AFLA" susţine, alături de Confederaţia Internaţională a Sindicatelor (CIS) şi de Comitetul Sindical Consultativ al Organizaţiei pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică, poziţia şi declaraţia CIS referitoare la un plan de măsuri global pentru depăşirea recesiunii economice mondiale. Propunerile vor fi înaintate participanţilor la Summitul G8 şi G20 de la Ontario din Canada, care are loc la finele lunii iunie. În document, liderii de sindicat avertizează cu privire la riscurile majore care sunt asociate planurilor de austeritate impuse de politica G20 care vor scufunda economia globală aflată şi aşa în recesiune. Sindicaliştii avertizează că lumea se află în cea mai gravă criză a locurilor de muncă de la Marea Criză din anii '30, situaţia fiind agravată de măsurile de recuperare economică ezitante şi incomplete, în condiţiile în care măsurile de austeritate vor bloca orice viitoare creştere economică. Sindicatele cer liderilor G20 să nu permită ca pieţele financiare şi cele de credit să dicteze politica economică, prin încălcarea Acordului de la Pittsburgh, prin care G20 s-a angajat să se concentreze pe crearea de locuri de muncă, unica soluţie pentru relansarea economică şi pentru reducerea deficitelor publice. Sindicatele cer liderilor G20 să se angajeze pe calea impozitării progresive, soluţie generatoare de venituri şi pe taxarea tranzacţiilor financiare internaţionale, ca mijloc prin care se poate restabili echilibrul de conturi publice. Sindicatele au propus un plan de măsuri pe mai multe puncte adresat liderilor G20, astfel: - Continuarea măsurilor de stimulare şi ocupare a forţei de muncă, pe principiul muncii decente, ca element central al modelului economic de post-criză;
- Blocarea atacurilor speculative asupra monedelor, impozitarea justă a tranzacţiilor financiare care ar putea penaliza comportamentul financiar speculativ;
- Adoptarea de măsuri coordonate de reformă a sistemului financiar care să prevină, pe termen mediu, declanşarea unei alte crize;
- Stimularea investiţiilor în infrastructura verde, care este generatoare de locuri de muncă, asigurarea protecţiei sociale şi sprijinirea dialogului social;
- Stabilirea unui nou model de guvernare globală bazată pe ocuparea forţei de muncă şi crearea unui grup permanent, pe lângă G20, care să aibă ca obiectiv susţinerea creării de locuri de muncă.
- Aplicarea unei noi Declaraţii cu privire la proprietate, integritatea şi transparenţa activităţilor comerciale şi financiare internaţionale.
Sindicatele cer liderilor G8, în special: - Îndeplinirea angajamentelor privind planul de acţiune pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, susţinerea investiţiilor în serviciile publice, dezvoltarea muncii decente, emanciparea economică a femeilor;
- Dezvoltarea unui plan de acţiune, înainte de Summit-ul privind Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, din septembrie 2010, pentru îndeplinirea angajamentelor privind accesul universal la prevenire, tratament, îngrijire şi suport pentru bolnavii de HIV şi SIDA, tuberculoză şi malarie;
- Dezvoltarea educaţiei şi formării profesionale pe principiul Educaţie pentru Toţi;
- Crearea unui fond la dispoziţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii care să permită şi ţărilor emergente sau în curs de dezvoltare accesul la resursele şi la spaţiul politic internaţional.
Propunerea CSI, susţinută şi de CNS "Cartel ALFA", reprezintă încă un reper în construirea politicilor pe care Guvernul României ar trebui să le adopte. Ultima actualizare:17 Iunie 2010 Versiune printabilă |