Galerie foto | Harta site | Link-uri | Contact | 
 
Presa
Comunicate
Agenda
Arhiva 2010
Arhiva 2009
Arhiva 2008
Arhiva 2007
Arhiva 2006
Arhiva 2005
Arhiva 2004
Foto
 
 
 

Scrisoare deschisa adresata judecatorilor Curtii Constitutionale

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală „Meridian" vă solicită să luaţi în calcul faptul că decizia dumneavoastră în privinţa contestaţiilor depuse asupra prevederilor Legii privind instituirea unor măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar va avea repercusiuni asupra vieţii a milioane de români care consideră că diminuarea individuală a salariilor din sectorul bugetar cu un procent de 25%, măsură la care se adaugă şi diminuarea pensiilor individuale cu un procent de 15%, precum şi suprimarea unor ajutoare sociale reprezintă încălcări ale legilor în vigoare şi ale drepturilor individuale consfinţite prin Constituţia României.

Prima decizie a noii componenţe a Curţii Constituţionale este privită cu foarte multă atenţie şi este aşteptată cu multă speranţă de cetăţenii acestei ţări care cred în principiile statului de drept şi, mai presus de orice, cred că legea este egală pentru toţi, cred în principiul fundamental al Constituţiei care stipulează că legile nu se pot aplica retroactiv şi, mai ales, că judecătorii unei importante instituţii cum este Curtea Constituţională nu-şi pot contrazice propriile decizii anterioare.

Domnilor Judecători, în ciuda presiunilor care s-au exercitat şi se pot exercita asupra dumneavoastră ori de câte ori aveţi de luat o decizie importantă, ne bazăm pe convingerea că pentru dumneavoastră Legea fundamentală este piatra de temelie a oricărei construcţii juridice, politice, sociale sau economice, iar la baza acestui monument juridic sunt încrustate trei nestemate: egalitate, solidaritate şi libertate. Fie ca lumina pe care ele o emană să vă călăuzească paşii spre binele şi prosperitatea poporului român !

Bogdan Iuliu HOSSU

Presedinte CNS "Cartel ALFA"

Marius Petcu

Presedinte CNSLR - Fratia

Dumitru Costin 

Presedinte BNS

Iacob Baciu

Presedinte CSDR

Ion Popescu

Presedinte CNS "Meridian"

 

 

 

Ultima actualizare:23 Iunie 2010

Versiune printabilă