OIM a adoptat o rezoluţie împotriva INCALCARII DREPTURILOR SALARIATILOR ROMANI Delegaţia care a reprezentat Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel AFLA" la a 99-a Conferinţă a Organizaţiei Internaţionale a Muncii a propus adoptarea unei rezoluţii ce priveşte România şi care se referă la ceea ce Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA", susţinută şi de celelate Confederaţii Sindicale din România, participante la Conferinţă, consideră că reprezintă o încălcare gravă a drepturilor lucrătorilor. Rezoluţia a fost redactată în colaborare cu juriştii belgieni şi a fost adoptată de Conferinţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii. În această rezoluţie se arată: "Criza economică din România nu poate fi utilizată ca pretext pentru reducerea salariilor lucrătorilor cu 25%, dar nici a altor prevederi sociale. Toate aceste reduceri reprezintă o gravă încălcare a convenţiilor internaţionale de muncă, a Codului Muncii şi a documentelor Organizaţiei Internaţionale a Muncii pe care România le-a semnat. Ne opunem ferm acestor practici care încalcă drepturile fundamentale ale lucrătorilor şi afectează pacea socială, condiţii obligatorii pentru un stat, care trebuie să facă faţă provocărilor crizei economice". Această rezoluţie aprobată, coroborată cu o plângere depusă în timpul Conferinţei, împotriva Guvernului României, de către CNS "Cartel ALFA" împreună cu reprezentanţii Confederaţiilor participante la Conferinţa OIM, în care autorităţile sunt acuzate că au încălcat prevederile Convenţiei 95, privind protecţia salariilor, vor face ca, începând din 2011, România să figureze pe lista cazurilor speciale ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Conferinţa OIM a avut loc in perioada 1-19 iulie la Geneva. Bogdan Iuliu HOSSU Preşedinte CNS "Cartel ALFA" Ultima actualizare:30 Iunie 2010 Versiune printabilă |