Galerie foto | Harta site | Link-uri | Contact | 
 
Presa
Comunicate
Agenda
Arhiva 2010
Arhiva 2009
Arhiva 2008
Arhiva 2007
Arhiva 2006
Arhiva 2005
Arhiva 2004
Foto
 
 
 

Deciziile în privinţa reducerii noxelor trebuie luate ACUM!

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" susţine, alături de Confederaţia Internaţională a Sindicatelor (CSI) la care este afiliată, nevoia reducerii de urgenţă a emisiilor de carbon, solicitând Guvernului României să adopte, fără întârziere, toate măsurile necesare pentru reglementarea rapidă a situaţiei în acest domeniu.

Sindicatele membre ale CSI au decis ca, în ajunul Conferinţei ONU, ce se desfăşoară în perioada 7-18 decembrie la Copenhaga, să depună declaraţia intitulată "Sindicatele şi schimbările climaterice - echitate, justiţie şi solidaritate în lupta împotriva schimbărilor climatice" şi speră ca evoluţia deciziilor să fie favorabilă demersului comun. Sindicatele subliniază  necesitatea reducerii de urgenţă a emisiilor de carbon în ţările dezvoltate, acordarea sprijinului pentru finanţarea adaptării ţărilor în curs de dezvoltare, crearea de locuri de muncă „verzi" şi decente, precum şi implementarea unor politici corecte prin investiţii în noile tehnologii pentru reducerea emisiilor de carbon produse de industriile existente.

Reamintim Guvernului că, alături de Confederaţia Internaţională a Sindicatelor (CSI), Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA" s-a angajat în lupta împotriva încălzirii globale, iar Executivul României trebuie să recunoască rolul sindicatelor în privinţa deciziilor Convenţiei ONU şi să susţină efortul global comun pentru evitarea producerii unor catastrofale schimbări climatice în viitor. În caz contrar, dacă nu înţelegem să milităm şi să susţinem lupta împotriva încălzirii globale, riscurile de catastrofă devin majore. Oamenii de ştiinţă au avertizat că la o creştere a temperaturii globale cu cinci grade Celsius vor dispărea mai mult de 40% din speciile de plante şi animale (creşte riscul de epidemie); la o creştere a temperaturii cu mai mult de patru grade milioane de persoane vor suferi din cauza inundaţiilor; la o creştere a temperaturii cu trei grade are loc fenomenul eroziunii litoralului cu 30%, se instalează penuria de apă - valuri de căldură, inundaţii şi secetă; la o creştere cu două grade va scădea productivitatea agricolă în regiunile uscate, iar creşterea cu un grad Celsius agravează riscul de incendii şi produce schimbarea habitatului diferitelor specii. Cerem, deci, Guvernului să contribuie, alături de toate forţele implicate în diminuarea efectelor acestui fenomen, la reducerea emisiilor de carbon.

Ultima actualizare:14 August 2010

Versiune printabilă