Blocajele legislative și lipsa negocierilor colective transformă lucrătorii din sectorul privat în salariați de rangul II

Către Guvernul României

            Doamnei Prim-ministru Vasilica-Viorica DĂNCILĂ

Doamnă Prim-ministru,

In urma congresului PSD responsabilitatea dumneavoastră a crescut atât pe plan administrativ, cât și pe plan politic.

Prin prezenta scrisoare deschisă, vă semnalăm faptul că se continuă transformarea majorității salariaților din sectorul privat în salariați de gradul doi, ceea ce reprezintă pentru România un mare eșec, cu consecințe sociale și economice majore.

Ca prim argument la această afirmație este faptul că termenul de sector privat a dispărut practic din preocuparea curentă a factorilor de decizie, indiferent că vorbim de planul economic sau social, și foarte greu găsim astăzi o referire la acest sector în documentele legislative ale Parlamentului sau ale Guvernului României.

Situația gravă a salariaților din sectorul privat s-a accentuat în perioada 2007 – 2018, perioadă în care câteva elemente, necorectate de nicio guvernare, au avut și au în continuare consecințe negative asupra acestora.

Nemodificarea legii dialogului social, schimbată forțat în 2011 datorită obedienței guvernanților din acea perioadă la presiunea unor instituții externe. Cu această schimbare a fost eliminat prin lege Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național, iar prin condiționările introduse s-a blocat posibilitatea încheierii de contracte colective de muncă sectoriale. Totodată, a fost diminuată constant posibilitatea sindicatului de a reprezenta salariații în negocierile colective pentru realizarea unei corecte distribuții a creșterii economice înregistrate an de an.

Blocarea unei redistribuiri echilibrate a rezultatelor muncii prin intermediul negocierilor colective, cumulat cu creșterea salariul minim la nivel național (rămas, din păcate, unicul mecanism redistributiv), a avut drept efect concentrarea salariilor, în principal în sectorul economic, în jurul salariului minim pe economie:

Rezultatul blocajelor legislative este scăderea numărului de CCM de la nivel de unitate (de altfel singurul nivel unde se mai negociază) și participarea reprezentanților salariaților la aceste negocieri.

Astfel, după cum se poate constata din datele incluse în tabelul de mai sus (sursa: Inspecția Muncii):

• Din peste 540.000 unități existente (bugetare și private) în România, numai 7.186 au incheiat CCM, adică 1,33%, deși a fost emis un act normativ care obliga încheierea de CCM pentru rezolvarea transferului de contribuţii sociale.
• Dintre acestea, numărul de CCM încheiate de către sindicate reprezintă numai 14,63%. Majoritatea, peste 80% sunt semnate de către reprezentanţii salariaţilor – în fapt reprezentanți numiți de angajator. Fiind lipsiţi de forţa şi expertiza unui sindicat, rezultatul aşa-ziselor negocieri desfăşurate de reprezentanţii salariaţilor sunt în general lipsite de consistenţă în ceea ce priveşte protecţia, drepturile şi beneficiile pe care le oferă angajaţilor.

Altfel spus, în sistemul privat din România majoritatea lucrătorilor nu sunt acoperiți de un contract colectiv de muncă. Lipsa protecţiei contractelor colective de muncă se traduce în salarii mici, condiţii de muncă precare, lipsa formării profesionale şi a remunerării în funcţie de calificare, lipsa unei ierarhizări corecte, diverse forme de abuzuri şi discriminare.

In toată această perioadă, într-un mediu economic ostil, lipsa unor pârghii de negociere reală a CCM a condus la aplatizarea grilelor de salarizare, salariul minim s-a suprapus peste grilele de salarizare ale muncitorilor calificaţi, ale salariaţilor cu studii medii şi chiar ale celor cu studii superioare.

In toate programele PSD se prevedea ca începând cu 1 ianuarie 2018 să existe încă un salariu minim pentru funcţiile ce necesită pregătire superioară. Acest lucru nu a fost îndeplinit, deşi ar fi suplinit într-o oarecare măsură lipsa posibilităţii de reglare prin mecanismul negocierii colective, aşa cum ar fi fost normal.

Subliniem, încă odată, că normalitatea pe care o susținem este ca statul să permită prin legislație națională negocierea liberă, dând posibilitate sindicatului, lucrătorilor reprezentați de acesta, să lupte pentru aceste drepturi; adică să poată recurge inclusiv la acțiuni greviste atunci când angajatorul își încalcă angajamentele sau nu acordă drepturile salariaților în conformitate cu performanțele obținute de unitate.

Un argument cu privire la mediul economic ostil si neprietenos care a condus la negocieri foarte grele şi procente de creştere a salariilor mici îl constituie şi creşterea aberantă a preţului la energia electrică. Spre exemplu, în privința creşterii preţurilor la energia electrică în anul 2017, raportat la preţurile din anul 2016, indicatorii de creştere lunară au variat între 134% şi 213%.

In condiţiile prezentate, salariile în sectorul privat sunt stabilite în funcţie de eficienţă, productivitate, cerere şi ofertă, având un risc ridicat de pierdere a locului de muncă, în timp ce în sectorul bugetar, salariile sunt majorate de politicieni, fără niciun fel de relaţionare cu sectorul privat, care încă produce peste 80% din P.I.B.

Sigur că, şi în sectorul public, salariile trebuie să fie adecvate şi să asigure o remuneraţie corectă în raport cu o serie întreagă de elemente. Prin atât de mult discutata Lege a salarizării personalului bugetar, Guvernul României abordează ierarhizarea salarială prin categorii, trepte şi clase de salarizare.

In schimb, tot Guvernul României blochează acest proces pentru sectorul privat, prin refuzul de a modifica legislaţia dialogului social în sensul în care aceste elemente să poată fi stabilite prin mecanismul negocierilor colective. 

Astfel, lipsa unei politici globale şi coerente creează o mare discriminare între sectoarele de activitate şi între salariaţi, cu efecte negative pentru sectorul privat, cum se poate vedea in graficul de mai jos care arată că, de la an la an, salariul mediu bugetar creşte în raport cu salariul mediu în privat:

O precizare importantă, deoarece dorim să ne aliniem la ţările dezvoltate din spaţiul Uniunii Europene, este că în aceste ţări, salariul mediu bugetar este mai mic cu cca 10% decât cel mediu din sectorul privat sau cel mult egal cu acesta.

Printre efectele politicilor de mai sus se numără faptul că avem cca. 3,4 milioane de cetăţeni plecaţi în afara ţării pentru a-şi câştiga o viaţă decentă, o recunoaştere a muncii lor, pe care constată că nu o găsesc în interiorul ţării.

In plus, la un nivel scăzut de salarizare în sectorul economic, contribuţiile fiscale sunt mici, cu consecinţe negative asupra sectoarelor bugetare, sănătate, învăţământ, siguranţă naţională, asigurarea salariilor pentru angajaţii din sectorul public etc.

Prin menţinerea salariilor mici salariaţii din sectorul privat sunt condamnaţi pe termen scurt, mediu şi lung la sărăcie, deoarece salariile mici conduc şi la pensii de mizerie.

Astfel, atragem atenţia asupra unei alte consecinţe negative pentru salariaţii din sectorul privat a creşterilor salariale neuniforme. Prin creşterea salariilor în sectorul bugetar cu zeci de procente anual, salariul mediu brut la nivel naţional a crescut la 4.162 lei în anul 2018. În condiţiile în care punctajul lunar realizat de un salariat rezultă din impărţirea venitului lunar la salariul mediu brut anual (4162 lei), toţi salariaţii cu un venit lunar mai mic de 4162 lei vor realiza un punctaj lunar subunitar.

De exemplu un salariat din sectorul privat cu un venit lunar de 3.900 lei (ceea ce se consideră astăzi un venit brut bun) realizează 0.94 puncte de pensie.

In acest sens, dacă în sistemul public de salarizare este un raport minim – maxim, și în cadrul pensiilor ar trebui să existe un raport minim-maxim clar definit.

Considerăm că situaţia prezentată este gravă, motiv pentru care solicităm în regim de urgenţă analizarea în detaliu a celor prezentate.

Datele prezentate (extrase din rapoartele Revisal, Raportul de prognoză al MFP în baza datelor INS, etc.) vă sunt la îndemână și ele trebuie să constituie baza pentru fundamentarea politicilor publice, prin intermediul unui dialog social cu partenerii sociali aplicat și real.

Deşi declarativ aţi specificat deschiderea către dialog, până acum acesta nu a fost realizat, deoarece nu aţi răspuns nici la solicitarea confederaţiilor sindicale reprezentative de a avea o întâlnire cu dumneavoastră şi nici nu aţi convocat Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social, instituţia cea mai înaltă a dialogului social tripartit, prezidată de prim-ministrul în funcţie.

Pe această cale, vă solicităm public convocarea Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social şi punerea în discuţie cu partenerii sociali reprezentativi problemele semnalate, dar probleme majore pe care acest guvern le trece la secret, precum reforma sistemului de pensii şi programul de dezvoltare a României.

Bogdan Iuliu HOSSU

Președinte CNS „Cartel ALFA”