Sindicatele au un rol strategic în combaterea violenței de gen în societate și la locul de muncă

În perioada 8-10 aprilie a avut loc seminarul cu tema: „Violența împotriva femeilor - rolul și implicarea sindicatelor", eveniment la care au participat membrele Comisiei Naționale de Femei a CNS Cartel ALFA, organizat cu spijinul Friedriech-Ebert-Stiftung România.

Temele de dezbatere s-au centrat pe definirea și principiile egalității de gen, fenomenul violenței împotriva femeilor, formele sale de manifestare, provocări legislative și practice, precum și rolul cheie pe care îl putem juca noi, sindicatele în combaterea violenței și hărțuirii asupra femeilor.

Violenţa împotriva femeilor este înţeleasă drept o încălcare a drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva femeilor şi va însemna toate acţiunile de violenţă de gen care rezultă în, sau care sunt probabile a rezulta în, vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau economică cauzată femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acţiuni, coerciţia sau deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viaţa privată (Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice – Convenția de la Istanbul, 2011, Ratificată de România în 2016)

Așa cum o definește Convenția de la Istanbul, violența împotriva femeilor poate fi: violență fizică, verbală, sexuală, emoțională (psihologică), violența economică (financiară), violența religioasă, violență socială și traficul de persoane.

Spre exemplu, la locul de muncă, violența asupra femeilor poate lua forma agresiunii fizice, sexuale sau psihologice. Ar putea fi o decizie privind avansarea în carieră, o mărire de salariu sau chiar reînnoirea contractului de muncă, condiționată de acceptarea unei propuneri sexuale. Acest comportament este denumit ”quid pro quo” (îi putem spune și șantaj sexual) însă termenul este mai larg și se referă la “orice conduită fizică, verbală sau non verbală, de natură sexuală, sau orice alt fel de conduită bazată pe sex care efectează demnitatea femeilor și bărbaților, care este nedorită, nerezonabilă și ofensatoare” (Organizația Internațională a Muncii).

Tot la muncă, avem de multe ori de-a face cu un mediu de lucru ostil, care, din punctul de vedere al hărțuirii înseamnă, de exemplu, glume umilitoare sau jenante, comentarii de natură sexuală sau descrierea unor materiale explicit sexuale.

Odată cu trecerea multor activități în online, auzim de noi forme de violență și hărțuire, ca de pildă cyber-bullying (violența cibernetică), ceea ce înseamnă comportamente online precum amenințări, insulte, discursuri instigatoare la ură, comentarii abuzive și trimiterea de imagini obscene;

Cine poate face acte de hărțuire asupra femeilor?

Violența și hărțuirea împotriva femeilor este adesea rezultatul puterii și al controlului: de către colegi, angajatori și șefi, terțe părți. Abuzurile șefilor sunt foarte frecvente și poate cel mai greu de depășit și reclamat. În general, raportarea acestor acte este redusă, în mare parte din cauza lipsei de consecințe. De exemplu în Spania, între 2008 și 2015, 2 484 de angajate au depus plângeri de hărțuire sexuală (cf. Uniunii generale a muncitorilor din Spania). Doar 2% din aceste plângeri (49) s-au soldat cu condamnări.

În multe cazuri, actele de hărțuire sexuală și morală aparțin superiorilor, și pot avea forme diverse, de la simple aluzii, glume; până la avansuri și atingeri fizice sau pretinderea de servicii sexuale în schimbul unor ”avantaje”, avantaje care de fapt țin de drepturile femeilor ca angajate.

Există însă și multe situații în care aceste acte aparțin colegilor, deci în afara unui raport ierarhic.  O cultură instituțională sexistă și răspândirea stereotipurilor de gen întrețin o atmosferă care perpetuează violența și hărțuirea.

Stereotipurile întrețin fenomenul violenței și hărțuirii

Femeile sunt frumoase, cooperante și sensibile, pe când bărbații sunt competitivi, puternici și inteligenți, Acestea sunt generalizări simplificatoare despre caracteristicile și rolurile femeilor și bărbaților, adică stereotipuri de gen.  Femeile și bărbații sunt percepuți ca îndeplinind anumite roluri, o serie de comportamente acceptate social cu roluri și responsabilități specifice. Rolurile masculine sunt văzute drept active, de inițiativă, protectoare. Rolurile feminine mai curând pasive, de dependență față de bărbați.

Rolurile și stereotipurile de gen sunt un factor al reproducerii violențelor și hărțuirii împotriva femeilor. Cum? Prin ”complimentele” sexualizante, care reduc femeile la corpul lor, prin atenția la felul în care se îmbracă.  Aceasta duce la crearea unui mediu intimidant și bagatelizarea sau ignorarea calităților și competențelor profesionale ale femeilor. Glumițele cu tentă sexuală întrețin un mediu instituțional și o cultură sexistă.  Prin atingeri, avansuri sexuale care arată pe de o parte virilitatea bărbaților iar pe de altă parte, “disponibilitatea” femeilor dacă nu opun explicit rezistență. Femeile care sunt ”invitate” să facă sau să aducă cafeaua, să țină procesul verbal, să asume sarcinile de organizare, comunicare, (în condițiile în care au poziții similare cu ale colegilor bărbați).

Rolurile și stereotipurile de gen sunt elemente care explică și raportarea scăzută a cazurilor de violență și hărțuire împotriva femeilor: prin identificarea diferită a violenței, agresiunii, hărțuirii de către femei; interiorizarea de către femei a normelor sexiste, sentimentul de ”rușine” sau ”vină”, iar fenomenul de ”învinuire a victimei” este unul real și extrem de răspândit.

Mai există și cauze specifice pentru locul de muncă: interiorizarea stereotipului că femeile sunt mai puțin competente decât bărbații – deci au nevoie de protecție (mai ales a șefului), nu intră în competiție cu bărbații, trebuie să accepte comportamentele abuzive pentru a fi acceptate.

La toate acestea se adaugă necunoașterea drepturilor, a procedurilor, lipsa mijloacelor (asistență juridică, resurse materiale, resurse de timp).

Rolurile și stereotipurile de gen sunt un factor care explică și soluționarea redusă a sesizărilor privind violența și hărțuirea împotriva femeilor, cei care analizează plângerile au la rândul lor o gândire cu stereotipuri (spre exemplu, aceștia pot fi de părere că: femeile ”provoacă” prin comportamentul lor; consimțământul este implicit; a face complimente fizice sau avansuri este un joc inofensiv, sau chiar un compliment).

Regulamentele greoaie, proceduri neclare sau proceduri care nu protejează dreptul la intimitate al persoanelor și nu țin cont de vulnerabilitatea victimelor; proceduri sau organisme greu accesibile; personal care nu este format pentru a aborda acest tip de plângeri; absența unor măsuri legale care să asigure nu doar sancționarea agresorilor, dar și continuarea carierei profesionale a victimei sunt toate cauze suplimentare pentru care fenomenul violenței și hărțuirii femeilor este într-o măsură mică raportat și soluționt.

Realitatea privind egalitatea de gen și violența asupra femeilor

Conform Strategiei pentru Egalitatea de Gen 2020 – 2025, la nivelul UE, una din trei femei este victimă a violenței fizice și/sau sexuale, o femeie din cinci este victimă a violenței cauzate de partener, iar jumătate dintre femei au fost victimele hărțuirii sexuale după vârsta de 15 ani. În plus, femeile sunt mai expuse riscului de a se confrunta cu hărțuirea online decât bărbații.

In ceea ce privește șansele de a prospera pe piața muncii, acestea sunt mai mici în cazul femeilor:

• La nivel european, rata participării femeilor pe piața muncii, chiar dacă înregistrează cel mai înalt nivel istoric, este, în continuare, semnificativ mai redusă decât cea a bărbaților (cu 11,5%); În România tendința este negativă: ponderea femeilor în populația de salariați era de 43,7% în 2020, mai puțin decât în urmă cu zece ani),
• Femeile din UE câștigă în medie pe oră cu 16 % mai puțin decât bărbații
• Doar 67 % din femeile din UE sunt angajate, față de 78 % în cazul bărbaților 
• În medie, pensiile femeilor sunt cu 30,1 % mai mici decât cele ale bărbaților
• 75 % din serviciile de îngrijire neremunerate și activitățile domestice sunt efectuate de femei
• Doar 7,5 % din președinții consiliilor de administrație și 7,7 % din directorii generali sunt femei
• Doar 22 % din programatorii în domeniul inteligenței artificiale sunt femei
• În Parlamentul European, 39 % din deputați sunt femei, o situație oricum mai bună decât în România, unde sub 20% dintre membrii parlamentului național sunt femei.

Violența asupra femeilor a crescut în timpul pandemiei

Conform raportului Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, în anul 2020 față de anul anterior s-a înregistrat o creștere cu 30 % a cazurilor raportate de viol, agresiune sexuală și acte sexuale asupra minorilor.

Consecințele violenței asupra femeilor

La nivel personal, efectele violenței se resimt asupra sănătății fizice și mentale, stării de bine și siguranței, scăderea capacității de muncă și participarii pe piața muncii. Hărțurirea și violența are însă consecințe și pentru angajatori și societate. 

La nivelul Uniunii Europene costurile violenței asupra femeilor sunt estimate la 22 miliarde anual. Banca Mondială (2018) estimează chiar că în unele țări, costul violenței împotriva femeilor se ridică la cca 3.7% din PIB, ceea ce reprezintă dublul bugetului pe care majoritatea guvernelor îl alocă educației.

Acestea reprezintă pe de o parte costurile directe determinate de nevoile de spitalizare sau de servicii sociale de sprijin, pe de altă parte sunt formate din costuri indirecte, determinate de absența de la locul de muncă orele nelucrate și demisii, scăderea productivității și incapacitatea de a continua munca din cauza tramelor suferite. Aceste costuri sunt de multe ori transmise de la o generație la alta, prin reducerea șanselor copiilor de a putea contribui deplin la societate. Deși a privi fenomenul din punct de vedere economic este destul de problematic, pentru că demnitatea umană este dincolo de orice calcul economic, însă orice argument care pune în lumină cât de nociv este fenomenul violenței asupra femeilor pentru societate, inclusiv prin impactul economic major pentru angajatori și pentru economie, trebuie desigur utilizat.

Convenția 190 a OIM privind combaterea violenței și hărțuirii la locul de muncă

După cum s-a subliniat recent de #metoo și evenimentele conexe, violența și hărțuirea în lumea muncii, inclusiv violența și hărțuirea bazate pe gen, sunt omniprezente în întreaga lume. Eforturile de prevenire trebuie intensificate, iar victimele trebuie protejate.

Pentru a aborda această problemă, cea de-a 108-a Conferință Internațională a Muncii (centenarul) din 21 iunie 2019 a adoptat Convenția OIM nr. 190 privind violența și hărțuirea, 2019, împreună cu Recomandarea nr. 206.

Convenția este primul instrument internațional care stabilește standarde specifice, aplicabile la nivel mondial, privind combaterea hărțuirii și a violenței legate de muncă și care specifică măsurile necesare din partea statelor și a altor actori relevanți. Convenția și recomandarea încearcă să stabilească o abordare incluzivă, integrată și care să ia în considerare dimensiunea de gen pentru prevenirea și eliminarea violenței și a hărțuirii în câmpul muncii.

În UE, partenerii sociali europeni au încheiat un „acord-cadru privind hărțuirea și violența la locul de muncă” în 2007, Acesta oferă angajatorilor, lucrătorilor și reprezentanților acestora un cadru orientat către acțiune pentru identificarea, prevenirea și gestionarea problemelor legate de hărțuire și violență la locul de muncă.

Sindicatele din sectorul public au raportat că agresiunile din partea utilizatorilor de servicii și a pacienților au devenit un loc comun și au crescut mult în ultimii ani (Public Services International, 2018). În acest sens, e important de reținut că lipsa de resurse, echipamente și personal poate fi o cauză a comportamentelor violente și de hărțuire, mai ales în cazul în care beneficiarii au nevoi complexe, ce nu pot fi satisfăcute.

Violența afectează atât bărbații, cât și femeile, deși femeile sunt afectate în mod disproporționat. „Violența și hărțuirea îndreptate împotriva persoanelor din cauza sexului sau a genului lor sau care afectează în mod disproporționat persoanele de un anumit sex sau gen, inclusiv hărțuirea sexuală” (art 1 b) O femeie/fată din trei suferă de violență în timpul vieții, indiferent de statutul său economic.

Conform Convenției 190: Violența și hărțuirea bazată pe gen, inclusiv violența în familie, trebuie să fie integrate în programele de sănătate și securitate în muncă.

În prezent, CNS Cartel ALFA, în parteneriat cu organizația ALEG desfășoară o campanie pentru ratificarea de către statul român a Convenției nr. 190 pentru eliminarea hărțuirii și violenței.