Coaliția pentru Dezvoltarea României promovează sclavagismul modern în România, făcând lobby pentru a bloca modificarea Legii dialogului social

Către: Parlamentul României, Camera Deputaților
Comisia pentru Muncă și Protecție Socială

În atenția: domnului Adrian Solomon, Președinte
În atenția: membrilor comisiei

Spre știință: Ministerul Muncii și Justiției Sociale
În atenția: doamnei Ministru Violeta Alexandru

Scrisoare deschisă

Ref. Proiect de modificare a Legii nr.62/2011 a dialogului social – Pl-x 715/2018

Stimate domnule Președinte,

Stimate doamne/Stimați domni Deputați,

Doamna ministru,

Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” își exprimă public îngrijorarea față de presiunile pe care o structură de lobby a ambasadelor și a capitalului internațional le face asupra Parlamentului, pentru nemodificarea legii dialogului social.

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR), la adăpostul unei denumiri care transmite în mod fals ideea de “binefacere” pentru România, nu este altceva decât un grup de presiune în interesul membrilor pentru promovarea propriilor afaceri, pentru menținerea condițiilor favorabile în vederea conservării sau maximizării profiturilor și drepturile companiilor lor, în detrimentul drepturilor lucrătorilor din România.  Știm că printre membrii CDR se numără Consiliul Investitorilor Străini, Camerele de comerț româno-germană, româno-britanică, franceză, americană (AmCham), ambasade.  

Presiunile pe care această organizație le face asupra guvernelor și Parlamentului României sunt strict în interes propriu, nu în interesul național, așa cum pretinde. CDR are o structură incertă, unică la nivel internațional, în care ambasadele sunt membri asociați împreună cu reprezentanții marelui capital și camere de comerț bilaterale. Aceasta nu are statut de partener social în România.

În ceea ce privește “argumentele” CDR (LINK DOCUMENT), precizăm următoarele:

• Proiectul de modificare a Legii 62/2011 “riscă să aducă o perturbare suplimentară a pieței muncii”, Piața muncii din România este în ultimii ani profund dezechilibrată, relațiile dintre lucrători și angajatori în România fiind într-un dezechilibru major, tocmai ca efect al legislației adoptate în 2011. Deși România a avut ani la rând creștere economică spectaculoasă, lucrătorii au beneficiat de ea cel mai puțin: partea care revine muncii fiind la doar 36% din PIB, restul revenindu-i capitalului, invers față de distribuția normală din Europa.
  40% dintre români sunt considerați săraci, iar aproximativ jumătate dintre angajații din sectorul economic sunt salarizați la nivelul salariului minim, nivel care nu asigură nici jumătate din costurile necesare unui trai minim decent. Nivelul precar de salarizare și condiții de muncă afectează însă cea mai mare parte dintre lucrătorii din România și situația se înrăutățește de la an la an. România are cel mai mare număr de accidente de muncă, în creștere, iar salarizarea precară conduce la perpetuarea subfinanțării bugetelor publice, ceea ce creează un cerc vicios care menține România în subdezvoltare. Acest dezechilibru este creat de lipsa unor mecanisme funcționale de reprezentare a lucrătorilor, prin limitarea dreptului la asociere și acțiune colectivă și prin blocarea negocierii colective.

• “prioritatea trebuie să fie găsirea de soluții care să permită asigurarea stabilității și păstrarea locurilor de muncă.” Dacă se dorește stabilitate și predictibilitate, atunci atragem atenția că țările în care sistemul de relații industriale este solid, cu negocieri colective robuste și contracte colective acoperitoare (ex. Germania, Danemarca), au făcut față mult mai bine crizelor economice, inclusiv celei provocate de noul coronavirus, fără să plaseze costurile crizei integral în sarcina lucrătorilor.
• “Discuțiile avute în trecut pe acest Proiect au dus la concluzia clară că este nevoie de timp”. Sunt deja aproape zece ani de la modificarea abuzivă a legislației muncii din 2011, fără niciun fel de dialog social, fără dezbatere, inclusiv fără a parcurge procedura parlamentară, pentru că a fost adoptată prin asumare a guvernului. Între timp, numeroase studii arată consecințele negative ale acestei legislații, încălcarea convențiilor OIM privind dreptul la asociere și negociere colectivă, și inclusiv Recomandările de țară ale Comisiei Europene includ în ultimii trei ani solicitarea de a modificare a legii dialogului social pentru a remedia dezechilibrele și pentru a debloca negocierile colective. Doar privitor la actualul proiect legislativ au avut loc peste 30 de întâlniri în Parlament. În consecință, nu de timp este nevoie, ci de voință politică!
  
  
• “Nu s-a ajuns la un consens între partenerii sociali” Pretextul lipsei de consens a fost folosit pentru a bloca orice propunere de modificare a cadrului legislativ din 2011 până în prezent. Principiul lipsei de consens nu poate fi folosit atunci când una dintre părțile care ar trebui să participe la realizarea consensului refuză sistematic acest lucru. Considerăm că trebuie aplicat principiul european potrivit căruia, dacă partenerii sociali refuză reglementarea prin acord bipartit a unei chestiuni, nu ajung la o înțelegere sau acest proces se prelungește nejustificat, atunci intervine legiuitorul, prin intermediul unei directive.
  
  
• “legea dialogului social să aibă loc ulterior corectării modului defectuos în care sunt definite în prezent sectoarele de activitate”. Cele două lucruri sunt distincte. Chiar dacă sectoarele au nevoie de redefinire, acest proces se poate desfășura în paralel sau ulterior modificării legii dialogului social. “Practica arată că acolo unde sectoarele sunt corect definite, există și un dialog social eficient”, mai precizează documentul CDR. Ne întrebăm care este acel sector, pentru că, de la modificarea legislației din 2011 nu s-a mai încheiat niciun contract colectiv la nivel de sector de activitate, cu excepția câtorva domenii bugetare. Prin ce este măsurată eficiența dialogului social, dacă nu prin acordurile rezultate și impactul lor? Or, acordurile colective semnate sunt extrem de puține, majoritatea la nivel de companie, 85% dintre acestea nefiind de fapt rezultatul unei negocieri reale cu o organizație sindicală. În consecință, majoritatea acordurilor colective sunt niște documente lipsite de conținut care nu oferă niciun beneficiu lucrătorilor, în schimb îi împiedică să facă acțiuni colective și „dau bine” în fața finanțatorilor sau la rapoartele către companiile-mamă.
  
  
• “Coaliția pentru Dezvoltarea României consideră că unul dintre pilonii de bază ai competitivității economiei României îl constituie piața muncii”. Este o afirmație corectă, iar în forma ei completă ar suna așa: “competitivitatea economiei României o constituie piața muncii ieftine, intens exploatabile, cu lucrători fără drepturi și lipsiți de protecție”.

Întrebarea pe care v-o adresăm dumneavoastră, în calitate de legiuitor, este următoarea: ne dorim ca România să rămână în continuare, pe termen lung, aceeași sursă de forță de muncă ieftină și lipsită de drepturi și reprezentare; o forță de muncă ușor de exploatat de către “investitori”, care doar în mod ipocrit clamează interesul României, în mod real fiind interesate doar de maximizarea profiturilor și beneficiilor proprii? Ne dorim în continuare ca România să rămână sursa de forță de muncă ieftină pentru întreaga Europă, să avem copiii care cresc singuri, în condiții de grave lipsuri afective, să avem lucrători care nu își permit din munca lor să se întrețină și care se imbolnăvesc prematur?

Considerăm că a ceda acestor presiuni din partea unor organizații de lobby care acționează interesat și a accepta șantajul acestora privind “păstrarea locurilor de muncă” -  care n-are nicio legătură cu acest proiect de lege – înseamnă să puneți în mod oficial pecetea de “colonie” aplicată României și să ratăm încă odată ocazia de a construi, pas cu pas, ieșirea din modelul perdant de subdezvoltare a României, prin “avantajul” forței de muncă ieftine și lipsite de drepturi, ușor exploatabile.

Bogdan Iuliu HOSSU

Presedinte CNS „Cartel ALFA”