Inspecția Muncii trebuie reformată, nu re-politizată!

Către: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Doamnei ministru, Violeta Alexandru

 
Doamnă ministru,


Declarați că doriți “desfiinţarea şi reînfiinţarea Inspecției Muncii, cu o altă organigramă şi cu organizarea de concursuri pentru posturile cheie”.

Toate partidele mari din România, când ajung la putere, nu încearcă să construiască, ci își plasează în posturi proprii aderenți, distrugând astfel instituțiile publice. Se întâmplă asta la fiecare schimbare de putere, începând cu Ion Iliescu la Administrația Prezidențială.

În ceea ce privește Inspecția Muncii, aveți la dispoziție posibilitatea de a schimba prin lege ATRIBUȚIILE instituției, și nu directorii săi, pentru a aduce oameni obedienți administrației pe care o reprezentați.

CNS “Cartel ALFA” a atras în repetate rânduri atenția asupra disfuncționalităților Inspecției Muncii. Suntem întru totul de acord că Inspecția Muncii este o instituție care nu își îndeplinește adecvat misiunea de a asigura respectarea legislației muncii și a drepturilor lucrătorilor. Doar că, în loc să modificați cadrul legislativ astfel încât aceasta să își realizeze scopul, angajând și personalul necesar pentru îndeplinirea tuturor atribuțiilor – în condițiile în care există aproximativ 1500 de posturi neocupate în organigramă – dumneavoastră doriți ca Inspecția Muncii să devină un instrument ajutător pentru exploatarea lucrătorilor. De data aceasta, în favoarea firmelor apropiate partidului care v-a pus în funcție.


Întrebarea fundamentală este, cu ce este mai bună politizarea PNL față de politizarea PSD? Se pare că noțiunea de funcționar public, semnificația și rolul ei, nu mai are nicio importanță în România tuturor acestor decidenți.

Vă reamintim că, pentru a facilita activitatea inspectorilor de muncă, este necesară și digitalizarea bazei de date, pentru a corela Revisal-ul cu situația plăților de la ANAF. În condițiile în care lucrătorii sunt penalizați la pensie de neplata contribuțiilor sociale de către angajatori, această acțiune este urgentă. Ați promis, de asemenea, introducerea în Revisal a tuturor lucrătorilor din sistemul public (funcționari sau nu).

Având în vedere toate acestea, așteptăm să duceți la capăt întâi aceste angajamente și de asemenea să supuneți dialogului cu partenerii sociali concluziile și propunerile concrete în ceea ce privește eventuala reorganizare a instituției Inspecției Muncii, pentru eficientizarea activității, și nu pentru politizarea sa.

Bogdan Iuliu HOSSU,

Președinte CNS "Cartel ALFA"