Ziua Mondială a Muncii Decente: patru priorități pentru muncă decentă în România

Peste 5.000 de decese cauzate de pandemia COVID-19, peste 137 de mii de persoane infectate zeci de mii de locuri de muncă pierdute și multe persoane rămase fără mijloace de trai.

Anul acesta cea de-a 13-a Zi Mondială a Muncii Decente (WDDW) este marcată pe 7 octombrie. Munca decentă trebuie să fie în centrul acțiunilor guvernamentale pentru a readuce creșterea economică și a construi o nouă economie care să pună oamenii pe primul loc.

Efectele pandemiei asupra sănătății, ocupării forței de muncă și veniturilor sunt cu atât mai catastrofale cu cât structura socială a fost deja fracturată, modelul profund deficitar al globalizării și competiției pe baza forței de muncă ieftine au provocat inegalități sociale și precaritate pentru oamenii muncii.

"Legile și regulile sunt făcute împotriva lucrătorilor și de aceea avem un nivel distrugător de sărăcie pentru foarte mulți lucrători, precaritate și inegalitate economică. Există suficiente resurse pentru a avea locuri de muncă decente, pentru a asigura o protecție socială adecvată, servicii de calitate și tot ceea ce oferă cetățenilor posibilitatea de a avea un trai decent. Dar legile trebuie să se schimbe pentru a permite și încuraja negocieri colective reale, pentru a avea salarii decente și o fiscalitate echilibrată, o distribuție echitabilă a rezultatelor muncii și pentru a direcționa resursele către imbunătățirea nivelului de trai”, a declarat Bogdan Hossu, președintele CNS Cartel ALFA.

Este nevoie de acțiune în patru direcții prioritare:

• Modificarea modelului de fiscalitate, prin abandonarea cotei unice și revenirea la o fiscalitate progresivă, care să distribuie mai echitabil povara fiscală. Avem o fiscalitate care favorizează capitalul, împovărând în schimb salariații și micii contribuabili. În numele „atragerii investitorilor străini”, ­au fost create facilități și condiții pentru companii care permit și chiar incurajează exploatarea forței de muncă autohtone, în numele profitului, de multe ori externalizat prin diverse mijloace.   
   
• Deblocarea negocierilor colective, prin modificarea Legii dialogului social. Negocierile colective, un alt instrument pentru o distribuție mai echitabilă a rezultatelor muncii, au fost practic eliminate prin efectele Legii 62/2011 (Legea dialogului social). Lipsa negocierilor a condus la concentrarea salariilor la nivelul salariului minim, prin eliminarea coeficienților de ierarhizare, a condus la scăderea investițiilor în îmbunătățirea condițiilor de muncă și în formarea profesională continuă pentru angajați. 
   
• Creșterea salariului minim la un nivel care să asigure un trai decent din muncă. Este necesară o creștere susținută și etapizată a salariului minim pănă la un nivel care să asigure costurile minime de trai. În prezent România, dintre statele membre ale Uniunii Europene, are cea mai mare rată de sărăcie în muncă, de lucrători care, deși muncesc cu normă întreagă, nu reușesc să-și permită cheltuielile minime pentru un trai decent.
   
• Un sistem de protecție socială funcțional, care să ofere o plasă de siguranță celor care se află în dificultate. Modificarea valorii Indicatorului Social de Referință  - care nu a mai fost actualizat de 12 ani (!!!) – este un prim pas, urgent, în această direcție.

Atâta vreme cât nedreptatea și exploatarea sunt integrate în sistemul economic, social și cultural, sărăcia va devasta în continuare o proporție covârșitoare din populație, fiind în același timp o frână în dezvoltare.

Pentru a rupe cercul vicios al sărăciei este necesară o nouă viziune și determinare politică, fundamentate pe principiile justiției și bunei guvernări și care să pună justiția socială și redistribuirea echitabilă în centrul politicilor publice.

Un nou contract social este esențial pentru a stabili calea spre recuperare după efectele COVID-19, precum și pentru construirea unei economii de prosperitate și durabilitate în beneficiul tuturor.