România, pe locul doi în UE în privința cheltuielilor militare, în timp ce alte nevoi urgente sunt ignorate

O analiză recentă a Institutului Internațional de Cercetare a Păcii din Stockholm (SIPRI), a evidențiat cum cheltuielile militare la nivel global au crescut la aproximativ $2 trilioane în 2020. Aceasta reprezintă o creștere de 2.6% față de anul precedent. Țările care cheltuie cel mai mult pe domeniul militar sunt Statele Unite, Anglia, Rusia, China și India (însumând 62% din totalul cheltuielilor globale).

România este pe locul doi în Uniunea Europeană la nivel de cheltuieli militare ca procent din PIB (2.3%). Valoarea nominală a cheltuielilor militare aproximativ $5.6 miliarde, reprezentând o dublare a acesteia comparativ cu situația din urmă cu patru ani.

Secretarul General al Confederației Internaționale a Sindicatelor (ITUC) a spus: ”Guvernele s-au umplut de rușine irosind sume imense de bani pe cheltuieli militare. Acestea au crescut cheltuielile de apărare în timp ce necesitățile de sănătate publică, reconstrucție economică și reziliență din pandemia de COVID-19 nu au fost îndeplinite.”

”Este scandalos modul în care au folosit resursele într-o perioadă în care întreaga umanitate este amenințată de către virus și când finanțarea necesară pentru a opri schimbarea climatică lipsește. Este de neconceput faptul că guvernele au prioritizat abilitatea acestora de-a lupta în războaie unul împotriva altuia, în loc să contribuie la confruntarea crizelor umanitare.”

Protecția socială

Datele SIPRI arată că cheltuielile militare au crescut cu excepția Orientului Mijlociu, în mare parte datorată unei scăderi a Arabiei Saudite care tot cheltuie zeci de miliarde anual.

Doar creşterea de 2.6% ar fi mai mult decât suficient pentru investiția necesară pentru un fond de protecție socială pentru țările mai puțin bogate, sau ar acoperi două treimi din investiția necesară pentru a asigura protecție socială fiecărei persoane de pe planetă.

”Cea mai mare parte din lume rămâne fără apărare împotriva virusului SARS-CoV-2 din cauza naționalismului, cât și din cauza capturării vaccinurilor și a altor utilități medicale publice de către corporații. Această alocare grosolană, care este pe deasupra greșită lasă sute de milioane de oameni fără protecție și limitează investițiile în crearea de locuri de muncă, în protecție socială, în sănătate publică și asistență socială.”

”Guvernele ar trebui să-și reducă mărimea armatelor și să-și convertească industria de armament în industrii benefice societății. Armele nu oferă securitate. Justiția socială, angajarea societății civile și negocierile, sunt lucrurile care țin oamenii în siguranță.” a mai spus Sharan Burrow.