28 aprilie: Ziua Comemorării Victimelor Accidentelor de Muncă: ne putem aștepta la alte 30.000 de decese evitabile la locul de muncă până în 2030, la nivel European
Aproape 30.000 de oameni își pot pierde viața la locul de muncă în UE în acest deceniu în lipsa unor măsuri pentru a face locurile de muncă mai sigure, avertizează sindicatele cu ocazia Zilei Internaționale a Comemorării Victimelor Accidentelor de Muncă, cunoscută și drept Ziua Internațională pentru Sănătate și Securitate în Muncă, marcată în fiecare an pe 28 aprilie.
Numărul accidentelor mortale la locul de muncă a scăzut lent în ultimul deceniu, deși progresul a fost departe de a fi constant, numărul deceselor crescând din nou în 2019, potrivit datelor Eurostat.
Alte 27.041 de decese la locul de muncă ar putea avea loc între 2020 și 2029 dacă scăderea se menține în același ritm ca în ultimul deceniu, a constatat o analiză a Institutului Sindical European (vezi notele de mai jos).
Dacă tendința actuală se menține, decesele la locul de muncă nu vor scădea deloc în Spania, se vor înrăutăți chiar în Franța și nu se vor opri în Europa în următorii 30 de ani. Totuși, ele ar putea fi oprite până în 2030 dacă ar exista voință politică.
Numărul de decese la locul de muncă preconizate în acest deceniu și anul în care accidentele fatale la locul de muncă vor fi eliminate în anumite state membre dacă tendințele 2010-2019 continuă:
Țara |
Număr decese preconizate în acest deceniu |
Anul în care vor fi eliminate accidentele fatale la locul de muncă |
Polonia |
563 |
2027 |
Portugalia |
481 |
2030 |
România |
1,451 |
2036 |
Austria |
694 |
2037 |
Italia |
3,434 |
2042 |
Germania |
3,143 |
2044 |
Franța |
7,803 |
Niciodată |
Spania |
3.191 |
Niciodată |
Total țări UE |
27,041 |
2055 |
Cu voință politică, accidentele fatale la locul de muncă ar putea fi eradicate în România în următoarele decenii
În ceea ce privește România, numărul de accidente fatale aproape s-a înjumătățit în deceniul anterior. Deși factori precum dezindustrializarea au contribuit la această scădere, fără îndoială că măsurile de prevenție joacă un rol important. Conform predicției, în baza datelor statistice, alte 1451 de lucrători își vor pierde viața la locul de muncă până în 2030, iar aceste morți sunt evitabile!
Datele au fost publicate de către Confederația Europeană a Sindicatelor odată cu lansarea unui manifest pentru Zero decese la locul de muncă, care cere liderilor europeni să acționeze eficient, nu doar să „vorbească” despre salvarea vieților oamenilor muncii.
Manifestul - care a fost semnat de miniștri, deputați europeni, lideri de sindicat și experți în sănătatea și securitatea în muncă – solicită o creștere a instruirii în domeniul sănătății și securității la locul de muncă, a inspecțiilor și a sancțiunilor pentru a pune capăt deceselor la locul de muncă până în 2030.
În prezent, în Europa au loc cu o jumătate de milion de inspecții la locul de muncă mai puține decât la începutul ultimului deceniu, a constatat analiza ETUC a datelor Organizației Internaționale a Muncii. În această perioadă, în România numărul inspecțiilor a scăzut cu peste o treime, diminuare care a coincis și cu reducerea la numărului inspectorilor de muncă Inspecția Muncii pierzând într-un deceniu aproape jumătate din inspectorii de muncă.
Pe lângă accidentele la locul de muncă, Confederația Europeană a Sindicatelor (ETUC) le solicită și liderilor UE să facă mai mult pentru a pune capăt scandalului cancerului, care încă ia viața a peste 100.000 de oameni în fiecare an.
România are o problemă majoră în această privință, afecțiunile oncologice nefiind monitorizate suficient, nici încadrate corespunzător ca având legătură cu activitatea profesională.
“Neînregistarea corectă a accidentelor de muncă și bolilor profesionale practic transferă costurile către lucrători. După transferul de taxe, în sarcina angajatorului a rămas un minuscul 2,25%, din care se acoperă inclusiv aceste riscuri. Este logic că dacă acestea nu sunt declarate, respectiv decontate din fondul special pentru accidente de muncă și boli profesionale, ele vor fi suportate din contribuțiile de CASS de 10 procente plătite exclusiv din veniturile salariaților.“ a declarat Bogdan Hossu, președintele Cartel ALFA.
Declararea și încadrarea corectă a afecțiunilor legate de muncă în România are două aspecte principale care trebuie abordate simultan: pe de o parte, este nevoie de educarea lucrătorilor pentru a înțelege efectul condițiilor de muncă asupra sănătății lor și în același timp de un sistem mai bun de evidență și monitorizare a sănătății lucrătorilor.
Dialogul social și negocierile colective la nivelul întreprinderii sunt instrumente indispensabile pentru a atinge aceste obiective, interesul în menținerea sănătății lucrătorilor fiind un interes comun al sindicatelor, angajatorilor șl al statului.
La lansarea manifestului pentru Zero decese până în 2030, secretarul general adjunct al ETUC Claes-Mikael Stahl a declarat:
„Nimeni nu ar trebui să plece de acasă îngrijorat dacă se va întoarce sau nu pentru a-și vedea familia după muncă. Dar aceasta este realitatea de zi cu zi pentru mulți lucrători, adesea din cauza angajatorilor iresponsabili care sacrifică siguranța oamenilor pentru a crește profiturile și a politicienilor care atacă regulile de siguranță de bun simț și inspecțiile din motive ideologice.
„Mii de oameni încă își pierd viața în fiecare an în accidente brutale – și evitabile – pe șantierele de construcții, în fabrici și la alte locuri de muncă. Milioane de oameni au murit, de asemenea, după ce au fost expuși zilnic la substanțe care cauzează cancer la locul de muncă.
„Chiar dacă decesele la locul de muncă ar putea părea ceva din alt secol, aceste tragedii vor continua să se întâmple în Europa pentru cel puțin încă 30 de ani. Acest lucru nu este însă inevitabil. Dacă politicienii sunt dispuși să acționeze, am putea obține zero decese la locul de muncă până în 2030. Este timpul ca viețile muncitorilor să devină o prioritate.”
Note:
Proiecție bazată pe datele statisticile europene privind accidentele de muncă (ESAW), regresia liniară a fost utilizată pentru a prezice numărul de accidente mortale la locul de muncă în anii următori. Numărul de accidente mortale la locul de muncă a fost prevăzut separat pentru o selecție de state membre și pentru UE27 în ansamblu. Pentru UE27, proiecția temporală a accidentelor mortale anuale cu R² = .63, F(1, 7) = 11.7, p = .01.
Anexe:
Date privind prognoza accidentelor mortale: [link la fișierul Excel]
Manifestul Zero Decese: în ENGLEZĂ [link], în ROMÂNĂ [link]