Negocierile de nivel superior: benefice pentru economie, benefice pentru societate

CONTEXT[1]

În Europa, criza a oprit convergența socială ascendentă între țările din cadrul uniunii, iar redresarea economică fragilă care a urmat nu a putut să o revitalizeze. Calitatea locurilor de muncă, nivelul salariilor, precum și condițiile de lucru și de trai încă suferă din cauza cicatricilor lăsate de crize și variază foarte mult între țările europene, în timp ce inegalitățile din societate au crescut. Pilonul European al Drepturilor Sociale și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă sunt inițiative politice orientate către reactivarea acestui proces. Acestea încurajează soluții concertate și solicită tuturor actorilor relevanți să își intensifice eforturile, să își asume responsabilitatea și să contribuie în mod activ pentru a îndeplini această viziune pentru societățile noastre.

În acest context, promovarea negocierii colective nu înseamnă doar asigurarea unei societăți mai democratice, ci și crearea unei economii mai incluzive și durabile, asigurând prosperitatea pentru toți: cetățeni, lucrători și companii. Într-adevăr, nu există niciun dezavantaj, deoarece negocierea colectivă poate contribui la creșterea economică, având în același timp standarde sociale înalte. Totuși, în multe țări europene, partenerii sociali nu se bucură de condiții optime care să le permită să își îndeplinească responsabilitățile. Din mai multe cauze, partenerii sociali se confruntă cu obstacole pentru implementarea autonomă și robustă a relațiilor industriale și, în special, a negocierii colective. Din acest motiv, revigorarea convergenței sociale ascendente în Europa va trebui să implice în mod inevitabil (re)construirea și susținerea unor sisteme mai puternice de negociere colectivă multi-angajator.

ELEMENTE CARE SUSȚIN NEGOCIEREA LA NIVEL SUPERIOR (GRUP DE UNITĂȚI ȘI  SECTOR)

Negocierea la nivel superior (multi-angajator) permite negocierea într-un mod profesionist și eficient din punct de vedere al costurilor. În locul negocierilor în fiecare companie individuală, negocierea se poate efectua prin intermediul unor echipe de negociatori competenți și experimentați, la nivel de sector. Astfel, se obțin economii tangibile, în special pentru IMM-uri, care în multe țări din UE reprezintă marea majoritate.

Negocierea multi-angajator contribuie la sporirea încrederii sociale și la relații mai stabile între companii și forța de muncă. Acest lucru se întâmplă prin stabilirea unor standarde acceptabile pentru o plată echitabilă în general, și prin orientarea discuțiilor și negocierilor cu potențial de tensiune și conflict în afara locului de muncă. În unele cazuri, contractele la nivel de sector includ o obligație referitoare la pacea socială, care angajează părțile să se abțină de la acțiuni sindicale pe durata contractului. Experiența obținută de pe urma crizei euro ne învață că încercările de a diminua condițiile asupra cărora s-a căzut de acord la nivel sectorial prin intermediul contractelor la nivel de companie sau al deciziilor unilaterale pot duce la tensiuni sociale sporite în companie și la acțiuni în justiție care durează mult și sunt costisitoare.

Negocierea multi-angajator contribuie la abordarea disfuncționalităților pieței muncii și a provocărilor comune. Contractele de nivel superior pot duce la punerea în comun a resurselor și la distribuirea riscurilor în cadrul sectorului. Acest lucru este deosebit de important, de exemplu, în privința finanțării și accesului angajaților la formare, și în privința susținerii riscului și costului de adaptare la schimbări structurale. Aceste investiții în capital uman ajută piața muncii să se adapteze la noile provocări într-un mod concertat și larg acceptat.

Negocierea multi-angajator combate inegalitățile contribuind astfel la rezultate sociale și economice mai bune. Există dovezi copleșitoare că țările cu sisteme de negociere colectivă mai puternice sunt mai capabile să reziste la schimbări și că economiile inechitabile au performanțe slabe[2]. Economiile în care persistă inegalitățile au parte de creșteri mai scurte și mai slabe, deoarece acest lucru dăunează cererii agregate. Inegalitățile mari subminează și investițiile în capitalul uman, dăunând astfel creșterii pe termen lung. Prosperitatea, atunci când nu este împărtășită pe scară largă, alimentează resentimentele cetățenilor și erodează încrederea în instituții, chiar și în democrație. Acest lucru creează instabilitate și un mediu nefavorabil pentru afaceri.

Negocierea multi-angajator este modul cel mai bun și mai eficient de a redistribui bogăția creată în economie. Aceasta ajută țările să combată inegalitatea excesivă prevenind competiția salarială din cadrul sectorului prin menținerea acestora la un nivelul cel mai scăzut. În același timp, și grilele de remunerare sectoriale comprimă inegalitățile dintre angajați deoarece implică aplicarea principiului „la muncă egală, plată egală”. Mai mult decât atât, experiența arată că sistemele multi-angajator cu acoperire mai largă a negocierii colective combat mai eficient sărăcia în muncă și disparitățile salariale între sexe, promovând ocuparea forței de muncă și participarea semnificativă pe piața muncii a membrilor grupurilor vulnerabile. În cele din urmă, negocierea multi-angajator previne căderea economiilor și companiilor în „capcana salariilor mici”, stimulând companiile rămase în urmă cu productivitatea să organizeze locul de muncă mai bine, într-un mod mai productiv.

ARGUMENTE ÎN FAVOAREA NEGOCIERII LA NIVEL DE SECTOR[3]

Negocierea multi-angajator contribuie la o ocupare mai bună a forței de muncă. Graficul de mai jos arată comparativ diferite sisteme de negociere colectivă[4] și negocierea complet descentralizată în ceea ce privește rata totală de ocupare a forței de muncă și șomajul. Dovezile sunt clare: sistemele de negociere la nivel de sector duc la rezultate superioare, în timp ce sistemele complet descentralizate (la nivel de companie) au performanțe scăzute.

Acest lucru este adevărat și când observăm cele mai vulnerabile grupuri de angajați. Graficul B arată că tinerii, femeile și persoanele cu un nivel scăzut de calificare au rate de șomaj mult mai mici în cadrul sistemelor bazate pe negociere sectorială în comparație cu sistemele în care predomină negocierea la nivel de companie.

Negocierea colectivă multi-angajator combate inegalitatea. Diferența dintre remunerațiile din partea superioară a distribuției (al nouălea decil) și partea inferioară (primul decil) și mijloc (al cincilea decil) este mai mică în sistemele de negociere multi-angajator centralizate.

Constatările combinate din graficele de mai sus arată că negocierea colectivă, atunci când se derulează la nivel multi-angajator, poate diminua inegalitățile, îmbunătățind în același timp rezultatele ocupării forței de muncă.

[1] Această broșură a fost elaborată de CES în cooperare cu IndustriAll Europa. Conținutul este bazat pe activitatea economistului șef al CES, dl Ronald Janssen.

[2] A se vedea, de exemplu: OCDE (2015) In It Together. Mai puțină inegalitate este în beneficiul tuturor.

[3] Sursă: OCDE 2018 Employment Outlook.

[4] Clasificarea sistemelor de negociere colectivă de către OCDE:

• Predominant centralizate și slab coordonate: Elveția, Franța, Spania, Italia, Portugalia și Slovenia.
• Predominant centralizate și coordonate: Belgia, Finlanda.
• Negociere organizată descentralizat și coordonată la nivel de sector: țările nordice, Germania, Austria, Olanda.
• În mare parte descentralizate: Japonia, Grecia, Slovacia, Australia, Luxemburg, Irlanda
• Complet descentralizate: Canada, Chile, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Coreea, Letonia, Lituania, Mexic, Noua Zeelandă, Polonia, Turcia, Regatul Unit, Statele Unite.