Punctul de vedere al CNS Cartel ALFA privind salariul minim brut garantat în plată pentru 2020

In conformitate cu materialul inaintat de guvern constatăm că obiectivele măsurii sunt :

• Crearea unui mecanism obiectiv și predictibil de calcul al salariului minim brut;
• Imbunătățirea participării pe piața muncii;
• Diminuarea sărăciei și îmbunătățirea nivelului de trai al salariaților cu venituri reduse;
• Sprijinirea angajatilor din intreprinderile care au sub 21 de angajați și care nu beneficiază de un contract colectiv de muncă.

Documentul înaintat nu ține cont de:

1. Schimbarea sistemului fiscal de la 1 ianuarie 2018

2. Studiul referitor la coșul de trai decent, necesar oricărui lucrător din România

3. Rata inflației din analiza de impact a guvernului: creșterea salariului minim e calculată în funcție de inflația din luna octombrie 2019. Este o greșeală destul de gravă dacă se vrea ca puterea de cumpărare a salariului minim să se păstreze. Din moment ce ultima creștere salarială a avut loc la începutul anului, trebuie luată în calcul inflația de la sfârșitul lui 2019, care este disponibilă în ultima prognoză a BNR (Raportul Asupra Inflației publicat în noiembrie 2019). Prognoza BNR este pentru o inflație de 3,8% la sfârșitul acestui an. Aceasta nu este rată pe un an întreg, ci o rată pentru trimestrul IV. E mai corect să fie luată în calcul aceasta decât rata din ultima lună disponibilă, pentru că altfel există riscul destul de semnificativ de ignorare a unei părți consistente a inflației reale. Spre exemplu, anul acesta inflația din luna octombrie a fost 3,4% (cum este specificat în documentul guvernului), însă prognoza BNR este pentru 3,8% la sfârșitul anului. Diferența de 0,4 puncte procentuale nu este deloc neglijabilă. Prognoza BNR este un instrument oficial și foarte la îndemână pentru a estima rata inflației la sfârșitul anului, care este indicatorul corect care trebuie folosit în acest caz, și nu inflația din octombrie.

4. În ceea ce privește productivitatea, în mod normal trebuie luată în calcul productivitatea orară, și nu productivitatea per persoană ocupată. Mai mult, trebuie luată în calcul productivitatea orară a muncii salariate și nu productivitatea orară a muncii în general. O parte considerabilă a populației ocupate din România nu este salariată, distorsionând sever atât valoarea absolută cât și dinamica productivității muncii (și pe persoană și pe oră). Din păcate acest indicator nu este publicat de INS. Avem numărul de ore lucrate de salariați, însă nu avem valoarea adăugată produsă doar de salariați. Calculul în sine nu este complicat deloc, însă e nevoie de date pe care INS nu le publică, însă pe care le are.

5. O altă problemă este că se ia în calcul evoluția productivității cu 2 ani în urmă (pentru creșterea din 2020, se utilizează datele din 2018). În mod normal, ar trebui să utilizăm date din 2019 sau chiar prognoze pentru 2020. Desigur, acestea nu sunt imediat disponibile public, însă din moment ce vorbim de guvernul României ne putem aștepta să facă un minim efort în acest sens.

Mai general vorbind, formula propusă de guvern va încetini semnificativ (dacă nu o va stopa de tot, în combinație cu alți factori) tendința de creștere a părții salariale în PIB din ultimii ani.

Cum se știe, România are printre cele mai reduse ponderi ale remunerării salariaților în PIB, iar creșterea salariului minim din ultimii ani a fost un factor foarte important în remedierea acestei asimetrii între muncă și capital. Salariul minim chiar a devenit din ce în ce mai important în fiecare an, pe măsură ce numărul salariaților remunerați la nivelul minim a crescut. O creștere a salariului minim în ritm cu productivitatea și inflația înseamnă efectiv o înghețare a ponderii în PIB a salariilor celor plătiți la nivelul minim.

În privința formulei de creștere a salariului minim, sunt două comentarii:

1. Scenariul 3 propus de guvern se bazează pe niște asumpții extrem de problematice (și, printre altele, dogmatice) și poate avea consecințe nedorite nu doar pentru salariați, ci și pentru economie în ansamblul ei.

Pe scurt, scenariul 3 presupune ca salariul minim să crească mai încet când șomajul este mic și să crească mai repede când șomajul este mare.

Creșterea mai puternică a salariului minim în caz de șomaj mare este considerată ca un factor de stimulare a ocupării și, implicit, de reducere a șomajului. Singura situație în care am putea vorbi realist de așa ceva este dacă am avea de-a face cu un așa-zis șomaj voluntar, în care oamenii aleg de fapt să stea acasă în loc să lucreze pentru că salariile nu sunt destul de stimulante (atenție, vorbim de o perioadă cu șomaj mare!). Deci într-o perioadă de criză, să zicem, recomandarea este de creștere și mai puternică a salariului minim. Efectul real este lesne de înțeles: creșterea și mai puternică a costurilor companiilor într-un context de piață incert, lucru care are șanse foarte mari de alimentare a șomajului și în niciun caz de scădere a lui.

Invers, limitarea creșterii salariului minim în caz de șomaj redus este aproape la fel de păguboasă, din 2 motive.

În primul rând, sub asumpția că salariile ar crește oricum până la echilibrarea șomajului (revenirea la rata „naturală” a acestuia), ajungem automat la o relevanță din ce în ce mai scăzută a salariului minim (adică o decuplare a acestuia de realitățile din piață), relevanță care s-ar afirma însă brusc și cu efecte mai mult sau mai puțin extreme în cazul unei recesiuni sau crize, când salariile de echilibru din piață ar scădea brusc și puternic (până la nivelul salariului minim).

În al doilea rând, în România realitatea empirică infirmă asumpția că într-o situație cu șomaj redus salariile vor tinde să crească până la ajungerea la rata „naturală”. Dimpotrivă, salariul minim s-a dovedit a fi un instrument absolut necesar în încercarea de echilibrare a cererii și ofertei pe piața forței de muncă. Faptul că avem din ce în ce mai mulți salariați plătiți la nivelul salariului minim arată cât se poate de clar că angajatorii nu sunt dispuși să ofere de unii singuri creșterile salariale necesare acestei echilibrări. Mai mult, faptul că lipsa forței de muncă a continuat să se acutizeze, arată și că creșterile salariului minim de până acum au fost insuficiente.

Din aceste motive, așa-zisul scenariu 3 (corecția introdusă de nivelul șomajului) trebuie eliminat.

Cum spuneam, logica acestui scenariu este extrem de dogmatică (cel mai clar exemplu: o asumpție elementară aici este că șomajul este prin definiție voluntar). Printre altele, această corecție se bate cap în cap cu corecția de la scenariul 2, care vizează limitarea creșterii costurilor salariale în caz de recesiune (scenariul 3 implică automat o creștere a acestora).

2. Propunem introducerea unei variante de calcul care să ia în considerare convergența față de valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent, ar fi două etape:

Stabilirea ratei de convergență (RC)

                Avem o serie de asumpții:

1. Valoarea salariului minim net actual (SM): 1263 lei
2. Cea mai recentă valoare a coșului pentru o familie de 2 adulți și 2 copii: 6954 lei
3. Un salariu minim țintă (ST): 6954 - 300 (cele 2 alocații pentru copii) = 6654 / 2 (cei 2 adulți) = 3327 lei NET
4. Numărul de ani doriți pentru convergență 8 ani.

Trebuie ținut cont că creșterea în funcție de productivitate implică deja o oarecare convergență. Spre exemplu, dacă am avea o creștere de 3,7% pe an a salariului minim real, convergența s-ar realiza în 26,7 ani. Bineînțeles, dacă creșterea productivității ar încetini, convergența s-ar reduce corespunzător.

Problema este că această convergență este prea lentă.

Dacă vrem creșterea salariului minim net până la valoarea țintă pentru valorile de mai sus în decurs de 8 ani, creșterea trebuie să fie de 12,9 % pe an. Din moment ce formula propusă de guvern include o ajustare cu inflația, am presupus în formula de calcul că valoarea coșului este fixă pe întreaga perioadă.

Creșterea salariului minim în vederea convergenței cu valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent

Pentru a asigura o convergență constantă și într-un orizont de timp rezonabil (8 ani), propunerea este pentru utilizarea ratei de convergență calculate anterior. Se păstrează formula propusă de guvern la Scenariul 1, cu următoarea modificare care privește DOAR factorul „%prod” din formula propusă de guvern (creșterea productivității; factorul „%IPC” se păstrează neschimbat):

• Dacă (ST*100/SM-100) >= RC: dacă %prod < RC, în loc de %prod se utilizează RC; altfel, se utilizează %prod.
• Dacă (ST*100/SM-100) < RC: în loc de %prod se utilizează (ST*100/SM-100).

Odată atinsă convergența, această formulă va plafona salariului minim la nivelul valorii coșului.

Bineînțeles, modificarea ar fi doar în privința utilizării indicelui de productivitate. Inflația rămâne în formulă sub aceeași formă.

De aceea ar fi necesară estimarea anuală a valorii coșului de consum chiar dacă există deja o ajustare cu creșterea prețurilor (din moment ce atât salariul minim actual, cât și cel țintă folosite în calculul ratei de convergență țin cont de creșterea prețurilor, nu vorbim de o luare în calcul de două ori a creșterii prețurilor în formula de creștere a salariului minim, ci doar de asigurarea că inflația nu subestimează sau supraestimează creșterea valorii coșului).