CNS Cartel ALFA solicită retragerea OUG 2019 privind măsurile fiscal-bugetare și convocarea CNT DS

Bucureşti, 20 Decembrie 2018

 

Scrisoare deschisă

Guvernului României

Primului ministru, Viorica Dăncilă

 

Doamnă prim ministru,

Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” condamnă ferm modul dictatorial în care Guvernul României acționează, nerespectand prevederile legale, deși trebuie să fie primul garant al respectării legii.

Misiunea Guvernului este aceea de a administra interesele țării și ale cetățenilor ei, nu afacerile personale ale membrilor săi și ale celor care îi controlează.

Măsurile fiscal-bugetare cuprinse în proiectul de OUG și modul în care au fost prezentate public arată lipsa totală de responsabilitate față de cetățeni, dispreț față de principiile democratice și incapacitatea de a avea o minimă planificare și coerență în actul de guvernare.

Pentru a nu exista vreo confuzie, facem precizarea că susținem modificarea sistemului de taxare și credem cu tărie că sistemul fiscal din România trebuie reformat pentru a reduce presiunea pe salariați și pe micii contribuabili către taxarea în schimb mai serioasă a averilor și profiturilor marilor companii. Astfel, ne delimităm de vocile, din păcate majoritare în spațiul public, care anunță disoluția economiei la orice propunere de taxare.

Nu susținem nici discursul prin care introducerea unor noi taxe este legitimată prin etichete fals-moralizante. Companiile care fac profituri în România trebuie să contribuie corespunzător la bugetul public, pentru că așa ar fi echitabil, nu ca o “pedeapsă” pentru comportamentul lor, care în realitate a fost încurajat și tolerat de toate guvernele României din ultimii 30 de ani, prin facilități/subvenții directe sau indirecte, scutiri de taxe, reducerea constantă a nivelului de impozitare etc.    

Cu toate acestea, respingem propunerile și solicităm retragerea OUG pentru că:

  1. Măsurile cuprinse prevăd limitarea drepturilor salariaților din sectorul bugetar pentru condiții de muncă și a sporurilor aferente;
  2. Măsurile cuprinse în proiectul de act normativ nu au făcut obiectul niciunei consultări prealabile cu partenerii sociali. Subiectul este unul deosebit de important, care determină puternice reacții în societate, iar lipsa dialogului social și a unei analize privind măsurile propuse alimentează reacții alarmiste, extrem de nocive pentru un mediu economic pe care ni-l dorim cu toții predictibil și stabil;
  3. Proiectul aduce modificări majore la nu mai puțin de 16 legi, printre care Codul Muncii, Legea Educației, Legea Sănătății, Legea Energiei, Legea salarizarii pentru personalul bugetar, Codul fiscal;
  4. Măsurile cuprinse în proiectul de act normativ au nenumărate consecințe, atât din punct de vedere social, cât și economic. Cu toate acestea, proiectul nu este însoțit de studiu de impact pentru următoarea perioadă (în Nota de fundamentare impactul economic este zero);
  5. Proiectul de ordonanță cuprinde măsuri croite pentru alimentarea unor rețele de influență (precum Fondul de Investiții destinat fidelizării administrației locale…), precum și unele propuneri aberante de investiții publice (subvenționarea construirii pe bani publici a unor investiții private, grădinițe olimpice (??!!!), în condițiile în care există sute de unități publice de învățământ care au nevoie urgentă de reparații și modernizări, iar accesul inegal la educație este o problemă reală și gravă);
  6. Proiectul de ordonanță cuprinde măsuri fiscale discriminatorii, nejustificate, care mai curând favorizează un sistem clientelar decât să rezolve gravele probleme de pe piața muncii. (ex scutirea de contribuții ale angajatorului în sectorul construcții datorită majorării salariului minim din domeniu, care nu este bazat pe un proces de negociere colectivă;
  7. Proiectul de ordonanță include măsuri de taxare retroactivă, iar noile taxe sunt anunțate cu mai puțin de două săptămâni înainte de a fi aplicate, când bugetele unităților sunt deja aprobate, în mare parte, și negocierile colective pentru anul 2019 sunt în derulare sau finalizate;
  8. Introducerea posibilității de a retrage individual contribuțiile la Pilonul II de pensii nu are nicio justificare, decât distrugerea unui mecanism balansat (între pilonul I și pilonul II), astfel încât lucrătorul să fie protejat indiferent de evolutia pieței muncii sau a piețelor financiare, cât și crearea de discriminare între categoriile de pensionari;

Proiectul de OUG, precum și modul în care sunt formulate măsurile cuprinse în acesta arată fie un nivel toxic de incompetență, fie o totală lipsă de responsabilitate față de cetățeni.

În concluzie, Confederația Națională Sindicală “Cartel ALFA” solicită retragerea proiectului de ordonanță și convocarea de urgenta a Consiliului Național Tripartit de Dialog Social.

 

Bogdan Iuliu HOSSU

Președinte CNS „Cartel ALFA”