Caravana Electrolux - STOP exploatării muncitorilor români

Pe data de 15 aprilie a avut loc întâlnirea filialelor din țară ale Confederației Națională Sindicală “Cartel ALFA”, unde s-a analizat și situația de la Electrolux. Analiza arată că este vorba de o bătălie locală în defavoarea muncitorilor din întreprindere, iar instituțiile statului stau deoparte, complice la încălcarea drepturilor și demnității lucrătorilor.

În cadrul întrepriderii Electrolux din Satu Mare, salariul mediu este de aproximativ 7000 lei/brut. Muncitorii care asamblează produsele sunt plătiți cu 3.100 lei/brut în timp ce personalul TESA are un salariu mediu care depășește 15.000 lei/brut. Având în vedere această diferență și faptul că salariile muncitorilor sunt sub nivelul unui salariu decent, sindicatul a solicitat creșterea în sumă fixă, de 350 lei, și nu una procentuală, care ar fi accentuat diferențele salariale din cadrul întreprinderii. O creștere în sumă fixă, pe lângă reducerea discrepanțelor, s-ar fi încadrat cam în același volum de creștere a fondului de salarii pe care l-a oferit compania. 

Aceste șapte săptămâni de grevă ne arată că valorile pe care compania Electrolux le afișează public nu sunt altceva decât vorbe și conținut publicitar, pentru că muncitorilor săi de la fabrica din Satu Mare nu li se aplică. Sustenabilitatea companiei este doar pentru acționari, care anul acesta primesc dividente în valoare de 200 de milioane de euro dintr-un profit la care au pus umărul din greu și muncitorii din Satu Mare. Responsabilitatea socială a întreprinderii, un concept de business asumat și de Electrolux, este la fel de golit de sens, în condițiile în care comunitatea de muncitori din Satu Mare este la limita subzistenței, fiind tratată cu dispreț și ostiliate.

Menționăm și faptul că Elecrolux este una dintre companiile care nu au făcut transferul de taxe, oferind o compensație lunară în baza contractului colectiv de muncă, care a încetat la 31 ianuarie 2019.

In sprijinul acțiunii membrilor de sindicat ai Sindicatului Liber Samus aflați în grevă de 33 de zile, filialele CNS Cartel ALFA au stabilit o caravană care se va deplasa de la Satu Mare la sediul Ambasadei Suediei din București și care se va opri prin fiecare oraș de pe parcurs pentru a transmite un mesaj de protest față de comportamentul companiei Electrolux în țara noastră. Acest comportament încurajează exodul de forță de muncă înspre țările din Europa Vestică și este o sursă de dumping social.

Întreaga Europă s-a angajat, prin adoptarea Pilonului European al Drepturilor Sociale, să ofere lucrătorilor dreptul la un salariu corect, care să asigure un nivel de trai decent. Din păcate, companiile din spațiul european practică Europa la două viteze și au standarde diferite față de muncitorii din Est și cei din Vest, deși produsele sunt de aceeași calitate și sunt vândute cu același preț, fie că sunt realizate în Italia, Olanda, Polonia sau România. Aceste practici trebuie să înceteze!