Declarație de 1 MAI - Ziua Internațională a Lucrătorilor: Locuri de muncă de calitate și un Nou Contract Social

La 1 Mai, lucrătorii din toate colțurile lumii celebrează victoriile și luptele purtate în cadrul celor aproape 200 de ani de activitate sindicală. Beneficiile de care ne bucurăm astăzi nu ar fi fost ale noastre dacă muncitorii din trecut nu ar fi militat pentru condiții mai bune de trai. Totuși, lupta pentru un viitor mai bun, pentru o lume a muncii decente și a dezvoltării sustenabile nu s-a terminat. Este în continuă desfășurare.

Din cauza pandemiei de coronavirus, în lume 250 de milioane de locuri de muncă au fost pierdute. În 2021, alte 130 de milioane riscă să dispară, lăsând un număr considerabil de oameni fără o sursă de venit. De asemenea, aproape 130 de milioane de oameni au fost împinși într-o situație de foamete, din cauza crizei economice provocate de pandemie. 

În această situație drastică, Confederația Internațională a Sindicatelor (ITUC) și organizațiile sale membre, implicit CNS Cartel ALFA, cer guvernelor să facă o prioritate din crearea locurilor de muncă, ca mecanism de reziliență și revenire economică. 

Pentru a putea realiza acest obiectiv, avem nevoie de:

  • Creșterea investițiilor publice;

  • Investirea în serviciul public pentru a crea programe de ocupare de calitate. Ar trebui ca Guvernul actual să înceteze cu demonizarea angajaților în domeniul public, deoarece rănește ultima fărâmă de stat social care ne-a mai rămas. Răspunsul la criza din sănătate și criza din educație nu este privatizarea sau outsourcing-ul către diverse multinaționale, ci întărirea serviciilor publice prin finanțare adecvată și profesionalizare. 

  • Crearea de locuri de muncă de calitate. Din nefericire, guvernul actual nu are ca prioritate calitatea locurilor de muncă sau a remunerației acestora. Guvernul actual se luptă cu fișa postului la companii sub 9 angajați sau cu introducerea forțată a semnăturii electronice. În loc să adreseze situația precară în care se află o bună parte din români, fiind ținuți pe salariul minim pe economie, guvernul continuă destabilizarea măsurilor de protecție socială.

  • Investirea în educație. Ultimul an a fost dezastruos pentru educație, iar răspunsul guvernanților a fost întotdeauna încet și deloc îndeajuns. Copiii care se aflau în risc de abandon școlar au fost complet ignorați, iar în momentul de față ne confruntăm cu o situație în care avem 000 de copii în afara sistemului educațional. Ignoranța guvernanților față de educație ne va costa mult pe viitor, iar pentru sacrificarea viitorului acestor copii este de vină interesul actorilor politici.

  • Formalizarea muncii informale. Mai concret, identificarea muncii la negru și la gri și trecerea acestor în legalitate, pentru a putea beneficia de servicii de sănătate, de pensie, etc și implicit, pentru a finanța adecvat aceste servicii prin contribuția tuturor. Un studiu al Consiliului Fiscal din 2018 arată că în România, 1.4 milioane de oameni muncesc la negru.

 Crearea de locuri de muncă de calitate și bine plătite se află la baza celor cinci cereri ale oamenilor muncii pentru un nou contract social. Celelalte cereri sunt:

  • Drepturi, în special dreptul de organizare și negociere colectivă;
  • Protecția socială adecvată;
  • Egalitate, pentru femei și pentru toate grupurile care se confruntă cu discriminare;
  • Includerea, în special realizarea obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă și accesul tuturor la vaccinuri, teste și tratamente Covid-19.

Prin astfel de strategii putem crea o societate mai justă, în care condițiile decente de trai să devină o prioritate. Din nefericire, actualul guvern al României se arată complet împotriva ideii de muncă decentă, acesta urmărind doar interesele clientelei de partid.

De 1 Mai, îi celebrăm pe toți cei care au pus umărul la clădirea lumii în care trăim și amintim de efortul  lucrătorilor sindicalizați  de-a crede și de-a lupta pentru o lume mai justă. Încă o dată, reamintim că negocierile colective trebuie reluate și că legea anti sindicală, Legea Dialogului Social, 62/2011, trebuie complet schimbată. Dacă Președintele Statelor Unite ale Americii spunea într-o declarație de presă că sindicatele sunt cele care oferă bunăstarea populației, cele care duc la progres social, ai noștri politicieni sunt complet absenți din discuțiile cu și despre oamenii muncii. Clasa politică din România este complet defazată față de tendințele din Europa și la nivel global, unde se discută despre mărirea impozitului pe profit al corporațiilor și aducerea acestuia la nivelul 21% în fiecare țară, în timp ce la noi diverși oameni politici condamnă această măsură.

Pe lângă acestea, mai amintim și de nevoia de-o tranziție verde, justă, care să nu ducă o bună parte dintre oameni în sărăcie, iar pe alții la o îmbogățire fățisă. Amintim și nevoia de infrastructură verde, nevoia de-a dezvolta și repune în folosința calea ferată care a fost complet uitată și neglijată din 89 încoace.

De Ziua Internațională a Lucrătorilor, 1 Mai, sindicatele din toate colțurile lumii luptă împreună pentru pace, pentru drepturi, bunăstare, sustenabilitate și justiție economică și socială. Dorim să creem o lume în care niciunul dintre noi nu este lăsat în urmă și în care capitalul nu mai domină omul.