Sub pretextul pandemiei, patronatele atacă drepturile fundamentale ale lucrătorilor și cer blocarea modificării Legii dialogului social

Apel către partidele politice reprezentate în Parlament pentru a vota raportul Comisiei pentru Muncă și proiectul de lege de modificare a Legii 62/2011, pentru a avea mecanisme funcționale de reprezentare a lucrătorilor și negocieri colective.

Situația actuală în ceea ce privește cadrul legislativ privind negocierea colectivă

Relațiile dintre lucrători și angajatori în România se află de un deceniu într-un dezechilibru major, ca efect al legislației adoptate 2011. Ne amintim că legea 62/2011 a dialogului social, care oferea toate părghiile către angajatori, a fost adoptată prin asumare, fără niciun fel de dezbatere, nici cu partenerii sociali, nici în forul legislativ. Printre efectele acestei legi se numără:

• concentrarea salariilor la nivelul salariului minim pe economie (o treime dintre lucrători fiind salarizați la acest nivel, de la o proporție de 8% anterior modificării legislației care guvernează negocierile colective);
• precarizarea lucrătorilor, prin salarizarea scăzută și dispariția coeficienților de ierarhizare salarială, ceea ce a stimulat migrarea personalului calificat;
• creșterea numărului de accidente și îmbolnăviri profesionale (cu toate deficiențele de raportare a acestor date, România se află în topul European privind accidentele și îmbolnăvirile);
• lipsa investițiilor în formarea profesională continuă a lucrătorilor;
• un nivel scăzut al investițiilor în tehnologizare și creșterea productivității;
• distribuția inechitabilă a creșterii economice: cota parte care revine muncii este sub 40% din PIB, în pofida creșterii constante a ratei de ocupare și a majorărilor salariale din sectorul public, față de media UE de 48%. În același timp, remunerarea capitalului reprezintă 52% din PIB în România, față de media UE-28 de 40%.

Am detaliat aici efectele cadrului legislativ actual (L62/2011 a dialogului social) asupra relațiilor de muncă.

În acești 10 ani, patronatele și angajatorii au folosit intensiv toate pârghiile și oportunitățile oferite lor de legea 62/2011 pentru a distruge dialogul social și negocierile colective la nivel de sector și de companie. Alături de reprezentanții capitalului internațional, patronatele s-au opus în mod constant modificării cadrului legislativ favorabil lor, în ciuda solicitărilor organizațiilor sindicale, a rapoartelor Organizației Internaționale a Muncii și a recomandărilor Comisiei Europene, care, în toate rapoartele de țară din ultimii ani, a solicitat modificarea cadrului legislativ privind dialogul social.

Organizațiile patronale solicită acum Parlamentului să respingă modificările adoptate în Comisia pentru Muncă şi Protecție Socială a Camerei Deputaților cu privire la Legea dialogului social nr. 62/2011, sub pretextul grijii față de sănătatea cetățenilor în contextul pandemiei. (link) Până la pandemie, pretextele invocate pentru a bloca modificarea legii erau fie lipsa consensualității, fie nevoia dezbaterii, sau nevoia dezbaterii suplimentare.   

Modificarea legii 62/2011 a dialogului social

Proiectul de modificare a Legii 62/2011 (Pl-x nr. 715/2018) a fost depus pentru raport în Comisia de muncă a Camerei Deputaților în noiembrie 2018. În acești doi ani au fost organizate nenumărate întâlniri la care atât reprezentanții sindicatelor, cât și reprezentanții patronatelor au fost prezenți, și-au susținut argumentele, au fost prezentate evaluări, analize, date. A afirma acum, așa cum o fac reprezentanții patronatelor că “modificările aduse în comisia de muncă reprezintă doar opiniile părții sindicale” este profund greșit și poate chiar ofensator pentru membrii forului legislativ al țării. Dacă forma proiectului de lege ar reflecta doar opiniile părții sindicale, atunci acesta ar arăta cu totul și cu totul diferit. Spre exemplu, într-un asemenea scenariu ipotetic, ar fi eliminată orice condiție sau limitare a exercitării dreptului la grevă, sau orice condiție pentru solicitarea începerii negocierii colective, la orice nivel, etc. Însă lucrurile nu stau așa, și proiectul de modificare reprezintă un compromis care ia în considerare într-o măsură extrem de ridicată opiniile și pozițiile patronale, oricâtă victimizare ar exprima aceștia în mod public.

În comunicarea lor, patronatele mai vorbesc despre faptul că “modificările aduse în Comisia pentru muncă și protecție socială sunt de natură să dezbine părțile și să destrame colaborarea reală dintre partenerii sociali prin forțarea dialogului social, în loc să încurajeze construirea încrederii pe baze solide.”

Cadrul legislativ privind dialogul social și negocierea colectivă are menirea de a încuraja părțile – iar atunci când acestea refuză în mod nejustificat, de a le forța, într-adevăr, așa cum se întâmplă în toate țările cu sisteme de negociere colective serioase – să se așeze la masa negocierilor, în vederea încheierii de acorduri colective care să stabilească condițiile de muncă și o distribuție echitabilă a rezultatelor.

Nu putem vorbi însă de existența unui dialog social funcțional între sindicate și angajatori atâta vreme cât nu există nicio consecință a acestui dialog. Ce sens are dialogul social dacă, indiferent cât de civilizat și de argumentat se desfășoară, nu conduce la semnarea de acorduri și asumarea unor obligații? Despre ce “colaborare reală” dintre partenerii sociali vorbesc patronatele, în condițiile în care numărul de contracte colective de muncă a scăzut în mod dramatic? La nivel de sector, nu s-a încheiat niciun contract colectiv de muncă din anul 2011 până acum (anterior anului 2011, numărul anual de acorduri colective încheiate la nivel de sector era în jur de 16). În lipsa unei asumări concrete, orice dialog este până la urmă o simulare. La nivel de companie, singurul nivel la care mai are loc sporadic câte o negociere finalizată într-un acord, din aproape 30.000 de companii active care au peste 20 de angajați și astfel obligația de a iniția negocierea colectivă, sub 800 dintre acestea au încheiat un contract colectiv de muncă (adică sub 3%). Dintre aceste contracte colective, marea majoritate (9 din 10) nici nu sunt negociate și semnate de sindicate, ci de reprezentanții salariaților (niște pseudo-structuri de dialog controlate de angajatori). În cazul acesta, se poate vorbi cumva despre dialog social și “colaborare reală”?

Nu în ultimul rând, în solicitarea de respingere a modificărilor legii, patronatele invocă soarta celor 350 de mii de lucrători care și-au pierdut locul de muncă ca efect al pandemiei, omițând să arate cu ce ar afecta modificarea legii dialogului social efortul comun de a găsi împreună soluții pentru aceștia. În acest an, România și-a mărit datoria publică pentru a finanța scheme de sprijin pentru păstrarea locurilor de muncă, costuri pe care le vom suporta cu toții. Pentru implementarea acestor scheme de sprijin, partea sindicală a cerut impunerea condiției ca firmele să nu distribuie dividente în perioada în care apelează la aceste scheme de ajutor de stat, astfel încât efortul să fie partajat: statul să suporte costurile aferente reducerii timpului de lucru, salariatul să-și asume reducerea salariului, însă patronatele s-au opus vehement să participe astfel la acest efort comun, participarea acestora să fie minimă, și în același timp să aibă eventual și câștiguri.  

Astfel, nu este nicio surpriză că angajatorii doresc menținerea actualului cadru legislativ care creează discrepanțe în repartizarea creșterii economice, maximizarea profiturilor prin pauperizarea lucrătorilor și menținerea lor la nivelul minim prin blocarea capacității de organizare a lucrătorilor.

Chiar dacă angajatorii se pot simți legitimi în dorința lor de a maximiza sub orice formă profiturile, rolul statului este să asigure un cadru legislativ care să realizeze o distribuție corectă a valorii create în societate, prin pârghiile pe care le are la dispoziție: în acest caz, cadrul legislativ pentru negocierea colectivă. O societate în care inegalitățile sociale sunt atât de mari nu poate să asigure o dezvoltare sustenabilă și democratică.

În concluzie, facem apel către partidele politice reprezentate în Camera Deputaților să voteze raportul Comisiei pentru Muncă și să adopte proiectul de lege, pentru a avea mecanisme funcționale de reprezentare a lucrătorilor și negocieri colective.
 
Biroul Național al CNS Cartel ALFA